05 Αυγούστου, 2024

Ziua Timișoarei: Orașul a sărbătorit 105 ani de la Unirea Banatului cu Regatul României

Διαδώστε:

Timișoara a serbat sâmbăta trecută 105 ani de la unirea Banatului cu Regatul României. La ceremonii au participat Părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timișoarei, Părintele Caius Andrașoni de la Protopopiatul Timișoara II și preoți militari.

Manifestările au debutat în Piața Petru Maior, la bustul colonelului Virgil Economu, care, în urmă cu 105 ani, a comandat Regimentul 105 Infanterie al Armatei Române care a intrat în Timișoara în 3 august 1919.

Parastasul pentru eroii români a fost oficiat de preoții militari Andrei Chiriluc, Florin Avram și Mihai-Adrian Venter. Oficialii administrației județene și locale, precum și structurile militare au depus coroane și jerbe de flori în memoria ostașilor români.

Ceremoniile au continuat apoi în Piața Unirii, în prezența a aproximativ 500 de persoane. Militarii Detașamentului de onoare și funcționarii publici cu statut special din Garnizoana Timișoara au prezentat salutul, iar Imnul de stat a fost intonat de fanfară.

Părintele Caius Andrașoni de la Protopopiatul Timișoara II și preoții militari au oficiat o slujbă de Te Deum, adică de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra românilor bănățeni.

Dominic Samuel Fritz, primarul Timișoarei, Alin-Adrian Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, Raul Ambruș, subprefectul Județului Timiș și colonelul Virgil-Nicu Florescu, comandantul Garnizoanei Timișoara, au rostit discursuri în care au evocat momentul istoric din 3 august 1919 și au remarcat caracterul pașnic și multietnic al Timișoarei.

După un concert al Muzicii militare, festivitatea s-a încheiat cu o defilare susținută de: voluntari ai Asociației Reconstituiri Istorice din Timișoara; militari de la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”; jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voevod” Timișoara; polițiști de la Penitenciarul Timișoara; pompieri militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș; polițiști de la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș și de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și polițiști locali de la Direcția Generală a Poliției Locale a municipiului Timișoara.

În cursul zilei de sâmbătă, Primăria Timișoara a decernat trei titluri de Cetățean de onoare, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Filarmonica Banatul, informează tion.ro.

Au primit acest titlu criticul de artă János Szekernyes, promotor al culturii minorității maghiare din România, gimnasta Maria Olaru, campioană olimpică (2000), mondială (1999) și europeană (1998), și Adrian Sergiu Ola, veteran al misiunilor de pace din Afganistan care a reprezentat România la Jocurile Invictus de la Haga (2022) și Düsseldorf (2023).

Militarul a declarat că, după ce a fost rănit grav și s-a recuperat, a învățat să lupte pentru România prin sport.

3 August a devenit ziua orașului Timișoara prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 217 din 1999. În 3 august 1919, după intrarea Armatei Române în oraș, a fost instituită administrația românească.

Foto credit: Mitropolia Banatului

basilica.ro 

Διαδώστε: