Filantropia este taină. Prin ea, darul de slujire omenească, „sărmană și neputinciosă”, cum spunea într-o conferință maica Siluana Vlad, se transformă „în iubire și slujire dumnezeiască”. Se împlinește acolo cuvântul Mântuitorului: „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40). Din această taină ne împărtășim și noi, învățând să…
La mai puțin de o lună de la hirotonirea sa întru preoție, la data de 11 aprilie 2017, profesorul de religie Constantin Iordăchescu a fost repartizat, în urma unui concurs, nu foarte ușor, la parohia din satul Bălăceanca, comuna Cernica. Am întrebat atunci pe sfinția sa dacă crede că un bucovinean (părintele este născut și…
Adevărata dragoste se ascunde în lăuntrul durerii. Și, când suferi pentru cel de lângă tine, atunci îl iubești mai mult, fiindcă dragostea care îmbrățișează, duhovnicește, cu durere dăruiește mângâiere, vindecă răni, curăță sufletul cu dragostea lui Hristos. Acest fel de iubire l-am descoperit în Parohia Câmpu Mare, din Episcopia Slatinei și Romanaților, unde slujește părintele…
Arhiepiscopia românească